Cum să încep să împărtășesc toate experiențele prin care am trecut de când am intrat în programul de voluntariat „c@arte în Sate”? Parcă e ca și cum ar fi fost ieri când profesorul nostru de limba română, domnul Lucian Măciucă, care era și directorul școlii, ne-a informat cu privire la o activitate planificată pe durata verii, în școala din comuna Spulber, județul Vrancea. Am intrat in clasă împreună cu câțiva dintre colegii mei de școală și pot spune cu mâna pe inima ca toți ne gândeam la același lucru: faptul că va fi o altă activitate extrașcolară care ne va face nerabdători să plecăm la casele noastre și să ne întrebam pentru ce ne-am trezit așa devreme pentru asta. Am avut o opinie similară; că voi număra minutele până când activitatea se va încheia și voi putea pleca. Însă, după niște ani, îmi dau seama cât de profund m-am înșelat. Încă îmi amintesc acel moment în care, într-o clipă, mă simțeam plictisită, iar în clipa următoare, am văzut intrând în clasă o persoană cu totul neobișnuită, unică și cu un zâmbet ce putea orbi imediat. În acel moment, am întâlnit-o pentru prima oară pe coordonatoarea acestei minunate inițiative, Silvia Vrînceanu Nichita sau, cum îi spuneam inițial, „Doamna cu flori în cap”. Înainte să-mi faceți observația, sunt conștientă că forma corectă este „Doamna cu flori pe cap„, însă eu, micuța de atunci, abia în clasa a V-a, nu realizam acest aspect.
Înainte de a mă lăsa prinsă în mecanismele voluntariatului, ceea ce m-a captivat la Silvia și la voluntarii povestași pe care îi aducea era caracterul lor atât de… ciudat. Nu în sensul negativ, ci chiar opus. Vorbeau diferit, se îmbrăcau diferit, gestualizau diferit și aveau un mod atât de distinct de a ne captiva atenția cu ceva ce, inițial, nu ne atrăgea pe nimeni: cărțile. Eram obișnuiți cu cărțile plictisitoare și monotone de la școală. Atunci când am văzut cărțile pe care ei le aduceau, cărți ale căror titluri nu le auzisem în viața mea, parcă o greutate imensă s-a ridicat de pe sufletul meu. Gândul copilului obișnuit, care nu-i plăcea sau chiar îi era teamă să deschidă o carte din frica de a greși la lectură sau gramatică, m-a părăsit în momentul acela, lăsându-mă pentru prima dată să descopăr că… iubesc cărțile.
Anii au trecut și, fără să-mi dau seama, m-am trezit în clasa a VIII-a cu examenele la ușă. Caravana „c@rte în Sate” ne-a mai vizitat înainte de începerea anului școlar. După încheierea activităților, Silvia m-a întrebat dacă pot rămâne puțin pentru a cunoaște mai bine voluntarii din acea vreme. După aceea, mi-a oferit ceva la care nu credeam că voi avea vreodată șansa să mă gândesc: posibilitatea de a deveni voluntar-povestaș, cu acte în regulă. Recunosc că nu am crezut-o din prima, până în ziua semnării contractelor pentru anul respectiv. Aveam atâtea emoții încât aproape că uitam cum să-mi scriu numele.
Încă îmi amintesc de prima deplasare, care a avut loc în comuna Nistorești pe 3 iunie, și pot afirma și astăzi că acea experiență m-a modelat într-un mod pe care nu îl puteam anticipa. Râsul copiilor, entuziasmul lor și pasiunea lor nesfârșită pentru lectură m-au dus înapoi în timp, la fetița din clasa a V-a care număra zilele și săptămânile până când avea ocazia să o revadă pe drăguța „doamnă cu trandafiri în cap” și pe ajutoarele ei.
Trebuie să menționez însă că nu totul a fost întotdeauna atât de roz. În timpul voluntariatului, anxietatea și frica mea intensă de a greși m-au împiedicat să trăiesc anumite experiențe minunate. Când priveam pozele colegilor mei de la acele deplasări, mereu mă cuprindea tristețea gândindu-mă „Am fi putut să fim și noi acolo, nu-i așa?”. Cu trecerea timpului, am reușit încetul cu încetul, uneori cu sprijinul lui Silvia, să împac vocea din mintea mea.
Fiecare deplasare ulterioară a fost o lecție pe care am purtat-o cu mine, chiar și în afara asociației – la școală sau acasă. Oricare comunitate vizitată a adus noi învățăminte, dezvoltare personală și întâlniri cu persoane absolut minunate și pline de bunătate, calități cu care nu eram obișnuită.
Dacă ar trebui să trag o concluzie din toate acestea, aș spune că experiența mea ca voluntar în cadrul proiectului „c@arte în Sate” este una pe care cu siguranță o voi purta cu mine pentru mult timp. Când voi părăsi liceul și mă voi îndrepta spre noi provocări, cum ar fi facultatea, voi lua cu mine ceea ce am învățat și voi încerca să împărtășesc cu alții. Lucrul în echipă, compromisul, grija de sine, răbdarea și bucuria chiar și față de cele mai mici realizări sunt învățăminte pe care le voi cultiva în continuare.
