Am acceptat cu drag provocarea de lectură primită în cadrul programului #CarteÎnSate, unde activez ca voluntar povestaș. Inițial aș fi vrut să scriu despre “Fahrenheit 451”, scris de Ray Bradbury, care este un roman despre salvare și ne învață foarte multe, dar zilele astea am citit romanul “Războiul care m-a învățat să trăiesc”, scris de Kimberly Braubaker Bradley. Romanele se aseamănă între ele având ambele în prim-plan tema salvării, dar pot spune ca cel scris de K.B. Bradley a ajuns în inima mea. Din punctul meu de vedere, ambele cărți sunt demne de a fi citite, deoarece rar îți este dat să citești astfel de povești. Acestea îți provoacă sentimente și gânduri pe care nu le experimentezi zilnic.
În cartea lui Ray Bradbury se află o parabolă a unei comunități, unde tot ceea ce ni se pare nouă bine are o nouă întorsătură și unde valorile pe care le cunoaștem și le susținem sunt răsturnate, astfel cititul devine interzis și li se impune o nouă lege ca romanele și cărțile să fie arse. Membrii acelei comunități trăiesc într-o continuă indiferență din cauza mass-media. Unul dintre cetățeni este Guy Montag. Acesta are o sarcină simplă: să ardă toate cărțile și casele unde sunt acestea ascunse. Lui i se părea ceva normal și simplu până într-o zi când o adolescentă vine să îi povestească despre trecutul ei, unde nu îi era frică nimănui de cărți și le citea de plăcere. Viața lui Guy Montag ia o întorsătură de 180 de grade din acel moment.
Romanul “Războiul care m-a învățat să trăiesc” ne spune povestea unei fetițe pe nume Ada. Aceasta trăiește în Londra împreună cu mama și cu fratele ei, James, până la venirea războiului. După venirea nemților în Londra, copiii sunt dați în plasament la Susan acasă. Susan făcea parte din Organizația Femeilor Voluntare (OFV), condusă de Lady Thorton. Fetița avea un picior olog, iar Susan a încercat din răsputeri să facă rost de bani ca sa o ajute și să îi facă viața mai ușoară. Lady Thorton a fost de acord să le împrumute câțiva bani pentru operație și pentru procurarea câtorva haine, deoarece venea iarna și iernile erau aprige. Într-o zi, cât Ada era la spital, Lady Thorton a venit la ea să îi aducă vestea care îi va schimba toată viața. Mama ei murise și Susan o putea adopta. Fata, stând cu Susan, va începe să simtă gustul vieții și va avea de trecut niște provocări.
Punând în balanță cele două romane putem spune că se și aseamănă, dar se și deosebesc. Ambele ne prezintă oameni care sunt nevoiți să își schimbe destinele. Deosebirile sunt prezentate de mediile din care fac parte cele două personaje.
Recomand cu drag lecturarea acestor două romane, deoarece sunt inedite, mențin suspansul la fiecare pagină citită și stârnesc curiozitatea cititorilor.
Teodora Elena Bratu este elevă la Colegiul Național „Al. I. Cuza” Focșani și activează ca voluntar în programul c@rte în sate, ediția 2024, intitulată #Cărțindar – ateliere de povești și minibiblioteci pentru copiii din sate, implementat de Asociația Eu, tu și ei cu sprijin de la Administrația Fondului Cultural Național.