Voluntarii povestași din proiectul „CitESC Rucsacul cu povești”, organizat în cadrul programului cultural c@rte în sate, cu sprijinul Corpului European de Solidaritate, scriu povestea taberei de lectură organizată de Asociația „Eu, tu și ei” în comuna Vrâncioaia, în cadrul Școlii de vară organizată de Școala Gimnazială „Neculai Jechianu”.
Maria-Teodora Ochian: „E uimitor cât de mult te schimbi cu ajutorul lui Cărțilă!”
Mă tem că…. Mă tem că devin mult prea sentimentală scriind despre Tabăra de lectură de la Vrâncioaia, căci, vedeți voi, tabăra s-a organizat în satul meu. A fost o experiență colosală, care a întrecut orice așteptare făcută și care m-a lăsat marcată cu o stare de entuziasm pentru orice proiect viitor, înlesnindu-mi apetitul pentru carte in sate📚.
Tabăra de la Vrâncioaia este unul din acele evenimente încărcate cu experiențe memorabile, care, atât pentru voluntari cât și pentru copii, a însemnat o ieșire din zona de confort, o schimbare în peisajul mioritic, dar și în cel spiritual.
Ziua 1. Poiana. Văzând că ajung cu o mică întârziere, că activitatea deja a început, că mașina Silviei, coordonatoarea noastră, lipsea, inima începea să-mi bată mai tare, iar în mintea mea deja era o voce care numai îndemnuri nu-mi dădea. Anxietatea ajungea la cote maxime. Dar a fost nevoie doar de o privire, de o îmbrățișare, de o strângere de mână din partea voluntarilor pentru a-mi reveni. Copiii se strângeau în jurul nostru curioși și entuziasmați, ochii strălucindu-le de bucurie sau de scepticism la vederea cărților. Dar totul a mers ca uns. Deși nu ne cunoșteam ca echipă, am reușit să-i aducem în lumea noastră, încât cu greu s-au dezlipit de prietenii lor din hârtie. Însă cea mai dificilă parte a fost să se separe de imaginea creată de etichete, de propriile minți, de teama de a vorbi în public sau de cea de a eșua. În prima zi am pus accent pe cine suntem noi cu adevărat, pe visele și dorințele noastre cele mai tainice, copiii având provocarea de a-și prezenta propria poveste în fața celorlalți. Vă asigur că dacă am fi fost într-un mit grecesc, probabil jumătate dintre noi ne-am fi transformat în izvoare, precum nimfele sau fecioarele, dar vreau să cred că acele lacrimi au reprezentat un ritual de purificare și că din aceste insecurități vor crește cele mai minunate minți, cele mai generoase inimi și cele mai abile mâini.
Ziua 2. Acum că am prins curaj cu toții problema era să descoperim ce putem face cu el, motiv pentru care în a doua zi copiii de gimnaziu au avut șansa să vină cu idei în cadrul campaniei „E și treaba mea”. După lecturarea cărții cu același nume, scrisă de Mihaela Coșescu, elevii de gimnaziu au fost împărțiți în cinci echipe, fiecare fiind coordonată de câte doi voluntari. Noua lor sarcină a fost ca prin orice fel de exprimare artistică, să găsească rezolvări la unul dintre scenariile ipotetice prezentate. Astfel, fie că au ales să își etaleze talentul la desen printr-un afiș, fie că au preferat să se dueleze în replici tăioase sau chiar să inventeze un imn al campaniei lor, copiii au avut șansa să dea tot ce-i mai bun din ei, vegheați de sfinții de pe pereții Bisericii din Poiana.
Ziua 3. Devenim înduioșați de căldură copiilor. Fetele și băieții pe care abia îi vedeam ieșind pe ulițe, acum vin în întâmpinarea noastră, iar în urechi ne bubuie întrebarea „Mai veniți și mâine?”. Atât cei mici, cât și cei mari, sunt prinși în pregătirile finale căci azi vom culege roadele strădaniei lor, fiecare având șansa să prezinte proiectul realizat. Sub forma unui trenuleț bine uns, încât desenele par să se învârtă pe bandă rulantă, cei mici își prezintă impresiile despre cartea „Madeline Finn și cățelul bibliotecar”, citită în prima zi, apoi ne încântă cu mesaje pentru Cărțilă, noul lor prieten din lumea poveștilor. În ropot de aplauze, piticii se retrag cu zâmbete pe fețe și cărți în mâini, lăsându-i pe cei mai mari să preia ștafeta. Astfel, asistăm la denunțarea unui act de vandalism, la inițiativa luată de un grup de tineri ecologiști, la profunzimea poveștii din spatele măștii de hoț, la strigătul disperat pentru o bibliotecă sau la apărătorii animalelor neajutorate. Echipele, deși emoționate, au reușit să demonstreze cât de ușor este să devii un Schimbă-lume, secretul stând în acțiunile mici care la prima vedere pot părea neînsemnate ca picăturile de rouă, dar care, însumate, devin precum o furtună de puternice.
În final, doresc să subliniez faptul că această experiență m-a apropiat de copiii și tinerii din comunitatea mea, dovedindu-mi cât de tare m-am înstrăinat de foștii mei prieteni de pe uliță, cu care m-am jucat, am visat și am sperat împreună. Ce a intervenit între timp? Acești oameni în formare au fost întotdeauna aici, așteptând ca cineva să le dea ocazia să fie ascultați. Precum ghioceii de puri, au îndrăznit să ia inițiativă și să răsară de sub stratul gros și rece de prejudecăți, venind cu idei care mă fac să cred că Vrâncioaia e pe mâini bune.
E uimitor cât de mult te schimbi cu ajutorul lui Cărțilă!
Cam așa au demers zilele, dar dacă încă nu ați obosit până aici, lăsați-mă să închin câteva vorbe și nopților. Timpul petrecut cu colegii mei, povestașii, este cu adevărat magic pentru că reușim să ne creăm propriul univers, indiferent cât de bine ne cunoaștem sau nu. În aceste seri ne-am deschis inimile și am devenit vulnerabili, am râs și am dansat, am cântat împreună, am alergat în ploaie și am dormit pe podea, iar pentru asta vă mulțumesc de o mie de ori. Îmi este dor de toți și sper ca următoarea dată să fim în formulă completă. 💕”
(Maria-Teodora Ochian este voluntar-povestaș c@rte în sate, elevă a Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret”)
Larisa Guriță: „Copiii au înflorit sub ochii noștri”
„Sunt atâtea de spus despre această tabără… Au fost o mulțime de evenimente memorabile, cel puțin pentru mine, de la înregistrat dimineața în spatele mașinii până la dormit pe jos din dorința de a putea sta cât mai mult împreună cu colegii mei de proiect. După cum v-am zis, înaintea deplasării îmi era atât de teamă de tot ceea ce însemna această activitate încât eram gata să fug în cel mai întunecat colț și să nu mă mai întorc. Însă ne-am trezit ajunși la Vrâncioaia fără Silvia, când copiii începeau să vină în valuri, curioși și încântați că ne vedeau acolo, ceea ce a însemnat că toți a trebuit să ne mobilizăm și să încercăm să coordonăm activități pentru a reuși să începem „cu dreptul” misiunea noastră acolo. A fost o provocare și mă bucur enorm că voluntarii au fost acolo unii pentru alții, pentru susținere și încurajare, lucru fără de care totul ar fi fost imposibil. Împreună cu Silvia Vrînceanu Nichita, coordonatoarea voluntarilor, activitățile au continuat magic, prima zi fiind marcată de emoții profunde, de sensibilitatea copiilor care au reușit să facă un pas spre curaj, spunându-și poveștile… O zi pe care mulți dintre cei mici au încheiat-o, astfel, în lacrimi ce conturau ideea de eliberare, copiii simțindu-se mai aproape de noi, dat fiind faptul că au îndrăznit să se deschidă în fața noastră, procesul fiind continuat în următoarele zile, fiind gata să spun că toți au ajuns să înflorească sub ochii noștri.
A doua zi a fost destinată unei alte misiuni speciale, respectiv înțelegerea existenței puterii pe care fiecare dintre noi o avem. Pentru copiii de gimnaziu ziua a început cu lecturarea unei cărți deosebite, „E și treaba mea!” de Mihaela Coșescu, aceasta reprezentând baza activității ce a marcat ziua: inspirați de mesajul din paginile ce au fost lecturate împreună, tinerii au avut sarcina ca, împărțiți pe grupe și coordonați de o câte o echipă de doi voluntari, să se folosească de orice mijloc artistic pentru a transmite un mesaj de rezolvare a unor scenarii pe care fiecare dintre noi le-a întâlnit cândva, dar probabil nu a dorit să intervină sub presiunea anumitor factori pe care am încercat să îi depășim împreună, fiind pregătiți să adoptăm sloganul ce este, de fapt, numele cărții. Astfel, cu toții au realizat că există numeroase metode prin care putem schimba ceva în comunitatea noastră atunci când lucruri neplăcute se întâmplă: fie că este vorba despre oameni care poluează mediul, care vandalizează clădiri cu graffiti sau au loc alte ilegalități precum furtul, este și treaba noastră! Așa a început atelierul în care ideile au fost puse pe hârtie, pregătite în versuri sau în replici de teatru, urmând ca în cea de-a treia zi totul să fie finisat și, împreună cu pregătirea pentru un discurs în fața mulțimii din prima zi, toate echipele au ținut o prezentare despre cum putem întelege o problemă, cum putem interveni și, mai ales, că această atitudine de implicare este cea care face diferența.
Fiecare copil de aici a fost ca o sămânță ce aștepta cuminte, ghemuită sub greutatea prejudecăților, a fricii de eșec, de a fi greșit etichetați, a temerii că neputința le poate fi atribuită, ei fiind prea mici să schimbe ceva. Consider că pe parcursul acestor zile a fost dovedit opusul prin două exemple concrete. În primul rând, activitățile din cadrul campaniei „E și treaba mea!” i-au făcut pe copii să găsească metode concrete pentru rezolvarea problemelor ce apar în comunitatea din care facem parte, înțelegând, prin acest mod, că nu vârsta sau locul în societate contează, ci gradul de inventivitate, inteligența și diplomația sunt cele ce pot duce la schimbare.
În al doilea rând, echipa proiectului nostru reprezintă o materializare a acestor idei, fiind nevoie să revin la povestea micuțelor semințe ce așteptau în întunericul interiorizării. Și noi, voluntarii, ne simțeam neputincioși, până să luăm contact cu tot ce înseamnă activitatea pe care o practicăm…poate ca unii se simțeau ca o rază plăpândă de soare, care nu are puterea să străpungă masivitatea unui nor…poate că unii se găseau în rolul unui strop de ploaie mic, rătăcit, dar totuși limpede… poate alții se credeau firavi ca niște firișoare de praf. Însă aceste elemente au eliberat toată energia de care aveau parte, ajungând la inima semințelor întâlnite aici, determinându-le să crească.
Împreună, adunându-ne puterile, am ajuns o forță, o forță care a fost un imbold pentru copiii ce adăposteau, la rândul lor, o putere în stare latentă ce a fost, astfel, scoasă la iveală, fiecare copil înflorind și colorând Vrâncioaia cu o frumoasă grădină de zâmbete. Despre copiii putem spune din tot sufletul că sunt minunați.
În final, trebuie menționat că timpul rămas liber voluntarilor a fost, de asemenea, încărcat cu emoții și bucurie, energia emanată de grup fiind radiantă. Activitățile ne-au permis să fim mai aproape unii de alții, reușind astfel să ne cunoaștem mai bine motivațiile, poveștile mai puțin știute din spatele portretului pe care toată lumea îl poate vedea și am avut astfel șansa de a ne consolida relația, ajungând să spun că apartenența la acest grup mă face să mă umplu de o stare de bucurie absolut fermecată.
Aceasta tabără ne-a unit și cred că ne-a transformat într-o familie de pișcoturi și pișcoate!”
Angelina Bratosin: ” Super-Tabăra de la Vrâncioaia a fost o experiență ce îmi face pielea de găină în sensul bun, a fost magic și m-am distrat. Este de departe tabăra mea preferata și vă iubesc mult pe toți, pentru că mi-ați oferit șansa de a cunoaște persoane extraordinare și copii minunați de care m-am atașat foarte tare. Dacă aș fi putut i-aș fi luat pe toți cu mine la Focșani, pentru că împreună m-am simțit ca într-o familie mare plină cu cei mai extraordinari copii. Vă spun sincer că mi-a plăcut atât de mult, încât acum nici nu prea îmi găsesc cuvintele. Au fost niște momente ce clar nu le voi uita vreodată 💙🤗📖💙📚🥰”
Bianca Bocu : „A fost pentru prima oară
când am fost plecată într-o deplasare cu echipa #CarteÎnSate și, evident, am avut foarte multe emoții. Când am ajuns la școală deja îmi făceam o mie de scenarii și aveam foarte multe emoții, dar când copiii au început să vină și ne-au zâmbit, mi-am dat seama că suntem bineveniți la ei și ușor, ușor emoțiile au dispărut. În prima zi a fost puțin mai greu, dar era normal să fie așa; am făcut cunoștință cu copii și am încercat să le arătăm că pot avea încredere în „Echipa lui Cărțilă”. S-au vărsat și lacrimi, dar nu au fost de tristețe, ci de ușurare și bucurie. Următoarea zi deja totul era foarte lejer, copiii se jucau cu noi și erau mult mai deschiși, oferindu-ne mai multă iubire prin îmbrățișările lor. Rapid a venit ultima zi, cum era de așteptat a fost o zi grozavă și i-am lăsat pe copii cu gânduri bune și o impresie bună. Sincer mi-a fost cam greu să mă despart de ei, acei copii pur și simplu mi-au intrat pe sub piele, cum s-ar spune, am învățat de la ei un lucru foarte frumos: acela ar fi că o îmbrățișare și o privire drăgăstoasă poate însemna mai mult decât o mie de cuvinte.”
Donosie Alina-Elena: „ Cele trei zile au fost absolut minunate ! E prima mea deplasare alături de cei de la carte în sate; faptul că această deplasare a avut loc în comuna mea, mă face foarte fericită. Am legat noi prietenii, am învățat lucruri noi, am colaborat și cel mai important am inspirat copii să citească .🥰”
Dimitri Răileanu: „ Tabăra de la Vrâncioaia nu a fost doar o tabăra, a fost un vis, am putut observa copiii avansând de la o zi de alta, cum se apropiau de noi, mi-am făcut povești noi în viață și ne-am simțit toți bine, ca o echipă. Pot să zic că această deplasarea e pe locul 1 personal. Mulțumesc voluntarilor noi pentru curaj, celor vechi de răbdare și Silviei fiindcă m-a lăsat să vin chit că am plecat mai devreme. MÂINILE ÎN AER COSTINEȘTI, RIP BOB. „
Țigănaș Luciana-Maria: „Deşi pentru mine a fost o singură zi, pot spune că le-am simţit şi pe restul! Energia copiilor, ca întotdeauna, a fost extraordinară. M-am simțit foarte bine, povestaşii mei preferați mi-au dat cele mai calde îmbrăţişări, la fel ca și cei mici!
De ce să nu recunosc, deplasările c@rte în sate îmi dau mereu senzația că ce se întâmplă nu este real, că totul este un vis. Însă visele devin realitate, iar asta mă inspiră să dau mai departe bucurie prin lectură şi în alte sate! Pentru că a fost şi Lăcră (sora mea), vreau să vă spun în numele ei că îi sunteți foarte dragi. Am rămas mirată de felul în care a început să le povestească părinților mei de toată activitatea, de Teodora și chitara ei, de Maria (zâna cărților), de noua varianta a dansului inventată de Dimi şi Tudor, de Angelina şi îmbrăţişările ei, de Larisa şi zâmbetul ei superb, de Mădălina când vorbea în italiană, de Diana care punea cea mai tare muzică şi de Silvia care era mereu acolo când cineva avea o neclaritate…Ce credeți? de mine nu a mai spus nimic…((: dar mă bucur că am putut să o aduc la această deplasare; ne-am simțit EXTRAORDINAR! Sunteţi minunați! „
Teodora Stoian: „Timpul a trecut foarte repede, iar cele 3 zile s-au scurs imediat. Mi-ar fi plăcut să mai stau alături de copii, mai ales că spre final începusem să mă obișnuiesc mult mai bine cu rolul de voluntar, iar copiii începuseră să fie mai vorbăreți și mai deschiși față de noi.
În prima zi nu știam exact ce ar trebui să fac. Îmi era puțin teamă că nu voi face lucrurile bine și nu voiam să încurc. Așteptam să-mi zică cineva ce să fac și cum să fac. Daaar, pe parcursul celor 3 zile am realizat că erau mult prea multe lucruri de făcut ca să aștept indicații de la cineva, așa că am fost atentă la ceea ce făceau colegii mei care aveau experiență și am luat lecții!
Despre copiii din Vrâncioaia nu pot spune decât că au fost minunați! Mi-au transmis o energie greu de explicat în cuvinte și mi-au oferit cele mai calde îmbrățișări! Nu mă așteptam să mă atașez atât de mult de ei iar despărțirea a fost grea. M-am abținut cu greu să nu plâng, deoarece și eu am fost cândva în locul lor și am primit ceea ce au primit și ei în aceste zile: speranță, bucurie, încredere.
Această tabăra m-a ajutat să îmi înving una dintre cele mai mari frici ale mele: frica de a vorbi în fața mai multor oameni. M-a învățat să mă exprim mai bine, să lucrez mai bine în echipă, să fiu mai deschisă cu cei din jur. De când m-am înscris la voluntariat am constatat că acest proiect nu este benefic doar pentru copii, ci și pentru noi, voluntarii. Fiecare zi petrecută alături de echipa c@rte în sate mă învață câte ceva și îmi deschide noi ferestre. Cărțilă trebuie să fie tare mândru că are cei mai tari povestași, care pun suflet în tot ceea ce fac! 😄
M-am distrat de minune alături de voi și vă mulțumesc tuturor pentru această experiență! Aștept cu nerăbdare să mai particip și la alte deplasări și vă aștept cu drag în satul meu!📖❤️”
Tudorache Mădălina Mihaela : „Tabăra de la Vrâncioaia a fost specială și cred ca îmi va rămâne în memorie pe veci, căci a avut o energie magică inexplicabilă. În tabăra asta am reușit în sfârșit să mă deschid cu ușurință și să mă împrietenesc imediat cu copiii, a fost prima tabără unde am reușit să coordonez activități, să citesc fără să îmi fie frică de greșeli și mai ales să mă distrez alături de ei. Încă îmi amintesc toți copiii care mă întrebau în ultima zi: „o sa veniți și mâine, nu?” , ceea ce mi-a încălzit sufletul și mi-a arătat că nu doar noi voluntarii ne-am atașat de copii, dar că și copiii s-au atașat foarte mult de noi.
M-am distrat foarte mult alături de acești copiii și sper să îi pot revedea cât de curând.
O ultima mulțumire și colegilor mei voluntari alături de care am cântat, râs, dar mai ales alături de care am lucrat până la final cu tot ce aveam ca să le dăruim o experienta de nota 10 copiilor.”
Mulțumim tuturor voluntarilor pentru munca lor neobosită de la tabăra de lectură din satul Poiana, comuna Vrâncioaia!