Tisa este un conifer care crește prin pădurile de brazi și fagi, pe stâncării. Are lemnul foarte tare și rezistent. Din acest lemn, încă din cele mai vechi timpuri locuitorii zonelor muntoase fac cele mai melodioase fluiere de mărime mică și mijlocie. Pe vremuri, tisa era declarată monument al naturii. Din moși-strămoși pentru un bolnav incurabil, chiar dacă i s-au făcut masluri de către preoți, i se aplica tratamentul numit din bătrâni “Turnatul Tisei”. Un bărbat în floarea vârstei pleacă din noapte la pădure, unde crește tisa. Când începe să răsară soarele culege șapte mănunchiuri de ramuri tinere de tisă după care pleacă spre casă. Pe drum, ca un făcut întâlnește mulți oameni care îi dau binețe dar el nu vorbește, conform jurământului. Ajunge la domiciliul bolnavului și pune tisa la grinda casei. A doua zi fierbe apa în ceaun mare din aramă în special în care pune ramurile de tisă pregătind o fiertură. În tot acest timp rostea un descântec numai de el știut. Bolnavul este introdus în feredeul din lemn de brad și îmbăiat în apă călduță. În final i se toarnă fiertura și se rostește de către aducător descântecul miraculos care sună cam așa:
“Tisă, tisă, arbore fălos, Fă ca bolnavul să se facă sănătos! Doamne, îndepărtează boala din capul lui Ion/Ioana!”
Obiceiul era să i se dea bolnavului să bea o ceașcă din această fiertură după care acesta dormea dus chiar o zi și o noapte. Când se trezea -dacă se mai trezea – se vindeca de boală căci tisa este foarte toxică, un drog foarte puternic.
Se spune că veleatul unei tise este de peste o mie de ani. În munții Vrancei crește mai mult pe muntele Zboina Frumoasă, unul dintre cei șapte munți despre care se spune că voievodul Ștefan cel Mare i-a dăruit vrâncenilor.
Dacă nu mă credeți, întrebați-o pe mătușa Eugenia Grosu din satul Nistorești, mare descântătoare, cea care face vrăji și farmece. Să nu aveți de-a face cu ea!
Acest material a fost cules de către profesorul pensionar Gogoriță Constantin din comuna Nistorești, în prezent decedat.
Sursa Wikipedia
Notă: Arborele de Tisa (Taxus baccata) se aseamănă cu bradul, de care se deosebește prin frunzele de o culoare mai verde. Scoarța și frunzele conțin taxină, o substanță foarte periculoasă pentru animale. Tot frunzele sunt însă și baza de la care s-a pornit pentru obținerea unuia dintre cele mai eficiente tratamente ale unor tipuri de cancer. Cu excepția fructului roșu, toate organele plantei sunt toxice, în popor, spunându-se că până și umbra tisei este otrăvitoare. Toxicitatea arborelui este determinată de un alcaloid numit taxină și de un glicozid – taxacatina. Gradul de toxicitate a frunzelor variază în funcție de anotimp, iarna acestea fiind mai toxice decât în timpul verii. Taxina se utiliza în vechime atât la prepararea otrăvurilor sau a muniției (săgețile galilor erau tratate cu o fiertură din semințe sau frunze de tisa), cât și la prepararea unor leacuri. Deși în doze infime poate avea o valoare terapeutică, această substanță nu este utilizată în fitoterapia uzuală. De reținut că tratamentele empirice cu preparate din tisă pot fi deosebit de periculoase, înregistrându-se de-a lungul vremii, numeroase cazuri de deces. Valorificarea farmaceutică sau în orice alt scop a organelor tisei sălbatice este interzisă în România.
- Tisa înflorește din martie până în aprilie. Crește încet, putând să atingă chiar și 14 metri și un diametru de 6 metri sau chiar mai mult. Lemnul de tisă, foarte greu și dur, elastic, compact poate fi lustruit, dar prelucrarea lui durează foarte mult. De culoare roșcată, lemnul acestui arbust este foarte prețios pentru confecționarea unor piese artistice, sculpturi în lemn, garnituri de birou sau chiar obiecte uzuale. De asemenea, acesta poate fi ars ca tămâie. Pe timpuri, lemnul de tisă se mai folosea la confecționarea șindrilei și a unor cuie foarte rezistente, întrucât acest lemn nu putea fi mâncat de nicio specie de insecte.
- Puţini ştiu dar în pădurea Cenaru din Subcarparpații Vrancei, declarata rezervatie naturala prin Legea nr. 5/2000, se află circa o mie exemplare de tisă. Pădurea adăpostește exemplare care înregistrează pana la 18m. înălțime, diametre la baza de aproximativ 30-35cm. si vârste pana la 200 ani.