Scrisoarea Dariei pe adresa Concursului de scriere creativă: „Vreau să devin handbalistă și să joc pentru echipa României”

De mică mi-a plăcut handbalul foarte mult, așa că am început din clasa întâi să îl practic, iar acum nu pot renunța la el. 

În clasa a IV mi-am creat un vis, să devin handbalistă și să joc pentru echipa României, însă acesta nu este singurul vis. A doua mea dorință este să devin educatoare, mai ales că am avut cândva parte de o experiență inedită.

      Într-o dimineață, m-am trezit brusc pentru că mă simțeam foarte ciudat. Simțeam că cineva mă  privește. Văd o umbra, mă sperii și nici nu mai trebuie înviorare. Era o persoană  lângă  patul meu! Semăna foarte mult cu mine …

• Cine ești și ce cauți în camera mea? întreb eu. 
• Sunt tu din viitor!
• Viitor? Întreb confuză. 
• Da! Am venit in vizită. 
• Îmi dau cu apă pe față din cana de lângă pat, poate mă trezesc, când realizez că nu visez, ci trăiesc acest moment ciudat . 
• Cum ai ajuns aici? În trecut …? 
• Printr-un portal. 
• Portal? Chiar există așa ceva? am întrebat-o.
• Desigur că da!
• De ce? întreb eu. Încă eram puțin în faza de dimineață când nu îți revii. 
• La ce te referi ? întreb eu din viitor, care nu înțelesesem la ce am vrut să mă refer prin ,,de ce,, .
• De ce ai călătorit până în trecut, la mine? 
• Îți vei da seama pe parcurs.

Mă duc în bucătărie pentru a lua micul dejun, înainte să plec la școală. Eram puțin îngrijorată. Îmi era teamă ca mama să nu o vadă pe eu din viitor.

• În niciun caz să nu ieși din aceasta cameră! zic eu panicată 
• Stai liniștită! Nu mă poate vedea nimeni în afară de tine.
• Ce interesant! oftez eu liniștită.

După ce mănânc, mă îmbrac pentru a pleca la școală.

• Tu rămâi acasă, nu? 
• Desigur că nu, vin cu tine 

Ajung la școală și termin prima oră. Ies în pauză și o văd pe mine din viitor, așteptându-mă pe scări. Eram totuși foarte curioasă de viitorul meu, așa că întreb:

• Ce am ajuns în viitor? Am reușit să devin educatoare?
• Da! Ai reușit. Toată lumea te adoră și te respectă.

Foarte bucuroasă am fost când am auzit aceste vorbe, dar tremuram puțin de emoții. Nu știam dacă să întreb de am am ajuns și handbalistă. Mi-am zis să mai aștept puțin înainte de a afla asta. 

Se sună pentru următoarea oră. Aveam matematica. Ador matematica!  La un moment dat, chiar am vrut să mă fac profesoara, dar am zis că nu-i de mine.

Timpul a trecut foarte repede. Știind că am teme, treburi, proiecte, antrenamente și de discutat cu mine din viitor, nici nu am simțit timpul scurgându-se. Zilele la rând, mă înțelegeam foarte bine cu mine din viitor, dar nu am întrebat dacă am ajuns handbalistă. 

• Tot nu mi-ai spus de ce ai călătorit în trecut.
• Ca să îți salvez visul!
• Visul? 
• Vei înțelege săptămâna viitoare. 

Deja eram îngrijorată. Nu pricepeam la ce se refera prin ,,a-ți salva visul,,. Tot ceea ce speram era să nu fie legat de dorința de a ajunge handbalistă. 

Următoarea zi, aflu că am meci săptămâna care urmează. Eram așa fericită, ba chiar uitasem de cele întâmplate cu o zi in urmă. 

– Am meci la handbal! îmi spun mie din viitor.

– Știu, trebuie să mergi, orice s-ar întâmpla, trebuie să mergi!

– Bine…

Pe atunci nu știam că avea să vină mama la mine în cameră și să îmi spună că nu pot participa la meci, deoarece ,,școala este mult mai importanta decât handbalul,, și trebuie să învăț.

Nu mi se părea corect… Iar în acel moment am realizat că eu din viitor mi-a spus că orice-ar fi, trebuie să joc.

Stau și mă gândesc zi și noapte. Cu o zi înainte de meci, mi-a venit ideea să mă furișez. În loc să merg la școală am plecat la meci. Știam că o sa fiu pedepsită. Mi-am asumat… 

Meciul a parcurs grozav, dar mama a aflat ce am făcut și am fost pedepsită.

– Dacă nu mergeai la meci, regretai, să știi. 

– Sunt pedepsită… Totuși, îmi spui acum de ce ai călătorit în trecut? 

– Cred că este timpul potrivit să îți spun.

   Aveam emoții. Nu știam ce vești o să mă aștepte.

• Știu că vrei să mă întrebi dacă ai ajuns handbalistă…
• O nu… zic îngrijorată, cu lacrimi de tristețe in ochi.
• Și chiar ai ajuns ! 
• Serios??
• Da! 

În acel moment eram cea mai fericită. Nu îmi mai păsa de pedeapsa și de nimic altceva până când mă întrerupe eu din viitor :

• Nu am terminat. 
• Bine! Ascult ! 
• Am venit în trecut pentru a-ți spune să mergi la acel meci. Dacă nu te duceai, nu erai aleasă pentru a intra la așa echipa bună. Am spus prea multe informații, dacă îți mai spun ceva îți poate fi afectat viitorul. 
• Nu, doar mai așteaptă un pic! Te r…….

N-am mai apucat să termin ceea ce aveam de zis căci dispăruse definitiv. 

    A fost o experiență foarte ciudată, dar interesantă în același timp. Cu timpul, datorită meciului la care am participat, adidașii mei s-au auzit în cele mai mari și importante săli de handbal din lume. 

     Uneori, chiar poți ajunge cineva datorită unui hobby și a unui risc.                                                                                                                           

Lucrare trimisă de Daria Haimana, 12 ani, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Biliești, prof. coordonator Grigorică Violeta Mariana, pe adresa Concursului de scriere creativă pentru copiii din sate „Prietenii lui Cărțilă (ne) scriu” organizat de Asociația Eu, tu și ei Focșani în cadrul programului c@rte în sate. Daria este pasionată de sport și de lectură.  Concursul a fost organizat în cadrul proiectului #Cărțindar – Ateliere de povești și minibiblioteci pentru copiii din sate cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Mult succes!